Cuplul din Barbu Văcărescu care a ales să plece împreună din lume.
Master Scenaristică: ce am învățat în prima lună
Ce am învățat în prima lună la Facultatea de Film, Master Scenaristică
Muzeul Pretextelor: de la zero la 8 mii de followers
Am construit un cont de Instagram care funcționează destul de bine organic. Se numește Muzeul Pretextelor și pare că are o idee de care oamenii se bucură. În acest articol detaliez ce și cum am făcut ca să ajung la un concept creativ funcțional. Am decis să împărtășesc metoda – mult zis – sau, pe scurt, cum am făcut. Nu numai că sharing is caring, dar ce am folosit aici poate fi util celor care au o idee foarte bună, dar nu știu detalii despre social media și nici nu își permit să apeleze la ajutor profesionist. Știu cum e să vrei să faci ceva, dar să nu ai instrumente. Am fost des în situația asta, așa că acest material e pentru toți aceia ca mine și nu numai. Organizarea informației 1. Primul articol (A): prezintă abordarea în linii mari și cuprinde răspunsuri la întrebările: 2. Al doilea articol (B) arată cifre, date cam reci, dar interesante de observat și răspunde la întrebări precum: 3. Al treilea articol (C) se concentrează pe detalii din creația de conținut: Să pornim, deci. Cât durează să ajungi la 5000 de followers pe Instagram? Muzeul Pretextelor a ajuns la 5000 de followers în 5 luni în mod organic. Dar contextul și detaliile sunt importante. Iată cum: Contul a fost creat în decembrie 2021. La început era un loc destul de pustiu. Postam destul de rar. La început, conținutul a fost boost-uit. Am investit până în 100 de lei / lună, dar nu în fiecare lună. Timp de 2 ani am publicat în jur de 80 de postări, fără niciun plan concret. Postam când și când. Dar chiar și așa, am remarcat, undeva după 2 ani, că algoritmul arată conținutul fără sponsorizare. În perioade când nu postam nimic, brusc apăreau noi urmăritori. Și nu puțini. Totul pe baza a ce postasem până atunci. Pe scurt, timp de 2 ani contul a mers din inerție și a adunat în jur de 2000 de followers. Această cifră nu a fost luată în considerare când am scris mai sus că a durat 5 luni ca să ajungă la 5000 de followers organic. Din decembrie 2023 până la momentul scrierii acestui material (aprilie 2024) contul a crescut de la 3000 la 8000 de followers cu ZERO promovare plătită. Cât a costat promovarea social media Muzeul Pretextelor? Ca să ajung la 2000 de followers a costat, în total, aproximativ 200 Euro. Apoi nimic. Ce este un concept de cont de Instagram? Este firul roșu, ideea la care se raportează tot conținutul pe care îl creezi. Îndrăznesc să recomand acest lucru: înainte de orice, pentru social media ai nevoie de un concept creativ clar formulat. Conceptul răspunde la întrebările: Fără un concept clar formulat, testat pe teren organic, eu nu prea văd posibilă o creștere reală pe termen lung, organică. Vei obține urmăritori prin campanii sponsorizate? Cu siguranță, dar imaginea de mai jos explică foarte bine de ce e nevoie de un concept coerent și clar: Sponsorizarea ajută mult, dar mai întâi e vorba despre a avea un concept funcțional. Vezi un sistem care funcționează – indiferent de domeniu, activitate etc – și presupui că cineva l-a creat și a funcționat din prima. Aproape niciodată prima întrebare nu este: dar câte alte încercări au fost înainte de acest sistem? Eu am încercat vreo 7 concepte până am construit Muzeul Pretextelor. E pe încercate, nu cred că ceva merge foarte bine din prima, automat. Nu cred că există așa ceva. Testează. Testează. Testează. Renunță la ce nu merge. Păstrează ce dă mici semne că ar putea funcționa. Persistă în ce pare valid, confirmă, reconfirmă. Abia apoi ai o formulă promițătoare sau funcțională. Mai multe despre concept în articolul 3 (C) dedicat subiectului. Cum măsori dacă o idee funcționează sau nu pe social media? Pe scurt, cred că așa: în prima parte, după ce lansezi, cred că ești obligat să sponsorizezi conținutul. Altfel, te cam ignoră algoritmul. În acest fel ai acces la o bază de oameni și poți să verifici dacă ce propui funcționează sau nu. Dacă e nevoie să sponsorizezi constant conținutul ca să obții vizibilitate, atunci cred că ar trebui ajustat sau reformulat conceptul. Ca să vorbim concret, după o perioadă de 2-3 luni, dacă un cont nu dă semne de creștere organică, undeva e o problemă care trebuie adresată. Sponsorizarea ajută mult, dar mai întâi e vorba despre a avea un concept funcțional. Nu e vorba despre a plăti mereu pentru vizibilitate. Poți să faci un cont cu vizibilitate pe social media dacă nu ai experiență? Eu cred că da. Sunt o grămadă de oameni care creează conținut foarte bun. Nu cred că e o limitare în ce privește ideile bune și foarte bune. Pe partea mai tehnică a lucrurilor însă, cred că durează ceva. Contează să știi cum funcționează o platformă, ce are specific, ce a mai fost făcut și cum poți tu să aduci ceva în plus sau nou. Dacă vrei drumul mai scurt și mai rapid, apelează la oameni care cu asta se ocupă: formulează concepte care funcționează, știu să analizeze cifre și date și să extragă destul de repede informații despre sănătatea conceptului. În partea a doua a articolului (B) prezint mai multe detalii despre ce se întâmplă după ce observi că ai un concept pentru social media cu potențial.
5 întrebări pentru iubit sau iubită
Aici vei găsi 5 exemple de întrebări interesante pentru iubit sau iubită, plus una extra, cu care poți genera un dialog semnificativ. Vorbim prin întrebări Cred că atunci când cunoaștem pe cineva, de care suntem real interesați, e posibil să adresăm întrebări superficiale pentru că, probabil, nu vrem să riscăm să lăsăm o impresie greșită. Dacă întrebăm chestii prea personale, e prea devreme și s-ar putea să pară dubios. Dacă nu întrebăm nimic, iar nu e bine, pentru că părem dezinteresați. Totuși, un dialog are loc, iar dacă ești în căutarea unor întrebări interesante, aici vei descoperi 5, iar lista rămâne deschisă. De ce contează ce întrebăm la început? Atunci când întrebările sunt bune – bune înseamnă că pot deschide un dialog vast, dincolo de aparențe – atunci avem ocazia să aflăm destul de repede dacă cel/cea din fața noastră este aliniat/ă cu setul nostru de dorințe/idei/principii. Aș zice că nu contează ce răspunde – nu cred că e concurs de răspunsuri greșite sau corecte. În schimb, mi se pare foarte important dacă: Mai târziu, mi se pare că ceva se întâmplă cu etapa de întrebări. Pentru că, după ce cunoaștem pe cineva, întrebările cam dispar. De ce oare? Teoretic, ar trebui să avem întrebări pentru iubit sau iubită cam mereu. După ce îi cunoaștem, nu mai avem nimic să-i întrebăm? Ciudat. Cred că aici s-ar putea să fie ceva interesant, dar explorăm pe larg în alt articol. Acum hai să vedem 5 întrebări pentru iubit sau iubită. Întrebările pe care le-am selectat mi se par foarte utile pentru orice tip de dialog cu oameni pe care vrem să-i cunoaștem cu adevărat. Exemple de întrebări pentru iubit sau iubită Ce afli despre cineva din răspunsuri la întrebări? Foarte multe, chiar în afara răspunsului efectiv. În primul rând, descoperi disponibilitatea celuilalt la a fi vulnerabil. Întrebările de mai sus pot deschide dialoguri semnificative. Răspunsurile nu pot fi da sau nu. În absența unor răspunsuri, sau cu răspunsuri formulate vag, afli că persoana din fața ta are o disponibilitate redusă în acest moment să ofere o informație relevantă despre sine. Mai mult, dacă faci un exercițiu de imaginație, și îți adresezi aceste întrebări ție acum, ce ai răspunde? Dacă cineva te-ar întreba, ai răspunde? Ai vrea să răspunzi? O listă deschisă de întrebări pentru iubit, iubită și alți oameni importanți din viața noastră Îmi amintesc că m-a întrebat o colegă cândva: Care a fost ultima mea bucurie și când? Întrebarea asta a rămas cu mine dintr-un motiv necunoscut. O adresez și eu de câte ori am ocazia. E o extra întrebare de adăugat pe listă. M-a bucurat atunci și am ținut-o minte. Întrebările care trec de curiozități banale transmit celorlalți ideea că ne pasă real de ei, că vrem să îi cunoaștem real. E important ce întrebăm. Hai să conducem dialogurile din viața noastră către o comunicare adevărată, dincolo de schimburi de amabilități sterile. Așa aflăm despre ceilalți și, prin ceilalți, despre noi. Tu ce întrebări bune ai pe listă?
Întrebări de la cel mai greu examen din lume
Articolul prezintă exemple de întrebări de la cel mai greu examen din lume și arată câteva principii pe care profesorii le urmăresc când evaluează. Care este cel mai greu examen din lume? Cel mai greu test din lume e considerat examenul de admitere de la colegiul All Souls al Universității Oxford. Faptul că nu poți să te pregătești într-un mod tradițional pentru acest examen, dar și că nu există răspunsuri corecte sau greșite, fac din acest examen un test pe care foarte puțini reușesc să îl treacă. La una dintre probe sunt 80 de candidați, din care sunt selectați 2 și în ultimă instanță trece doar unul. În următoarea etapă, candidatul trebuie să susțină oral răspunsurile în fața unei audiențe de 80 de persoane, cei admiși anterior. Să vedem despre ce întrebări este vorba. Exemple de întrebări de la cel mai greu examen din lume Candidații nu se pot rezuma la răspunsuri Da sau Nu. E necesară o argumentare solidă. Cum se evaluează răspunsurile? Ce răspund candidații admiși? „Cei mai buni candidați demonstrează o stăpânire puternică a ideilor lor și aduc argumente convingătoare prin formulare clară”, a spus unul dintre profesori. Mai mult: textele care ies cu adevărat în evidență au, de obicei, câteva trăsături proeminente: sclipiri de spirit, sensibilitate la detalii, forță argumentativă. O provocare semnificativă este de a găsi un echilibru între a te juca cu punctele tale forte și a-ți depăși zona ta de confort. (sursa aici) Persoanele care trec testul devin apoi Fellows pentru șapte ani și, dacă desfășoară activități academice, primesc un salariu de 15.000 de lire sterline pe an. Examenul are loc în fiecare an în septembrie.
Ce înseamnă să fii tu însuți?
În munca de cercetare pentru teza mea de doctorat (sumar) am încercat să aflu ce înseamnă mai exact indicația, auzită des: fii tu însuți. Dar care tu însuți? La ce/cine vă referiți mai exact? Tu însuți în ce context și sub influența căror condiții? Când actorului i se cere la o audiție, de exemplu, să fie el însuși, cum își traduce actorul indicația și cum o aplică în plan practic? Simultan, pare că cel care adresează cererea fii tu însuți, face apel la ceva concret. Dar la ce anume? Cine a fost actorul într-o anumită etapă din viață, cine crede că este în prezent, cine își dorește să fie? A fi tu însuți e o jumătate de problemă, crede Grotowski Artaud îi scria lui Jacques Rivière: „nu sunt pe deplin eu însumi”, dar Artaud nu avea reperele ordinii și preciziei, susține Grotowski. O jumătate de problemă este a fi tu însuți, iar cealaltă jumătate este a fi complet. Când actorul este ordonat și conștient are posibilitatea să înceapă să existe. Omul este ca turnul Babel: nu conține un sistem unitar; în orice om coexistă diferite credințe. Pluralitatea credințelor e boala civilizației – crede Jerzy Grotowski. Despre pluralitatea vorbește și Gurdjieff (articol în curând). Ce înseamnă să fii tu însuți? Am pornit de la ideea că “a fi tu însuți” ar putea însemna “a fi egal cu tine” sau “a nu fi divizat”, cum spune Grotowski. Pentru munca de unificare a părților interioare pare utilă cunoașterea de sine. Constat, în urma parcurgerii traseului cercetării, importanța unui termen rostit des în practică: intuiția, intuiția actorului, ca far călăuzitor al cunoașterii de sine. Intuiția ca far în munca de cunoaștere de sine Noțiunea își găsește justa explicație în dicționarul fiecărui actor. Intuiția – așa cum fiecare își explică termenul – ar putea fi reperul accesibil și disponibil mereu. Simțim când ceva nu e bine, la fel cum într-un dialog, simțim imediat ce-l interesează pe celălalt, așa cum spune Peter Brook. Unii actori știu cu simțurile. Unii actori recunosc în ei, își dau seama, simt și când sunt și când nu sunt divizați. Uneori, între scenă și sală are loc o comunicare pe deasupra cuvintelor, în care timpul pare suspendat. Schimbul magic scenă-sală nu poate fi descris prin cuvinte. Ar fi prea puțin. Dar, când se întâmplă, pare să aibă calitatea indivizibilului. Sala și scena sunt împreună, par un tot unitar. Pentru unii actori, momentul magic reprezintă rațiunea de a fi în artă. Munca de unificare a părților divizate Sugerez că munca de unificare sau munca de punere în acord cu sine nu poate fi realizată din exterior. Pare posibilă de realizat numai din interior, în dialog cu exteriorul prin munca permanentă de cunoaștere de sine. Procesul ar putea implica și deplina acceptare a naturii noastre duale. În viața reală, nu există “oameni buni” și “oameni răi”. Oamenii sunt și buni și răi. În marile partituri, natura duală a omului e evidentă. “A fi tu însuți” poate însemna “a nu fi divizat”, dar răspunsul ar fi, lăsat așa, incomplet. Tot ce nu corespunde cu imaginea noastră ideală despre noi, îngropăm în umbră – consideră Jung. Umbra nu e Ego. Iar în opinia unor autori, ca Fritz Kunkel, Ego-ul e adevărata sursă a răului, nu umbra. Ce refuzăm din noi, depozităm în umbră. Ego-ul, pe de cealaltă parte, refuză să accepte întreaga personalitate, cu natura sa dublă. Umbra e mină de aur, izvor de energie – susține Jung. Oamenii au tendința să creadă că sunt numai ceea ce știu ei că sunt, în opinia lui M-L von Franz. Iar persona (masca socială) face o treabă extraordinară să ascundă celorlalți ce suntem cu totul, adevărul despre noi. E imposibil să fii tu însuți Într-un interviu (Meeting the shadow; p.26.), publicația The Sun îl întreabă pe John Sanford: Vreți să spuneți că e imposibil „să fii tu însuți”? Iar răspunsul este: “Exact. Ego-ul e vehiculul necesar pentru expresia Sinelui. Dar trebuie să fii dispus să riști Ego-ul”. Oamenii nu-și pot asuma ceea ce nu știu că sunt. Actorii au datoria să afle ce sunt, dar comoditatea e dulce, iar ignoranța ignoranței (articol în curând) este o forță puternică în noi. În loc de fii tu însuți În loc de “fii tu însuți”, aș sugera formulările: Par indicații active (mai active și mai utile), mai aproape de un scop posibil de realizat de către oamenii-actori. Întreabarea a deschis un univers vast și fascinant Am considerat că “ce înseamnă să fii tu însuți” și „cum să fii tu însuți” sunt căutări diferite, iar cercetarea nu oferă cum-ul – cum să fii tu însuți. Munca de cercetare a fost concentrată pe primul aspect, în speranța că instrumentele rezultate (zece instrumente pentru munca de cunoaștere de sine, articol în curând) ar putea fi utile actorului în dezvoltarea propriului “cum”, propriei metode. Cum să fii tu însuți pare un proces unic, o călătorie personală. Dar consider că există repere despre ce înseamnă să fii tu însuți și că se pot întocmi hărți pentru călătoria cunoașterii de sine. Cunoașterea și folosirea hărților ar putea însemna salvarea timpului limitat și prețios al vieții. Tema cercetării – cunoașterea de sine spre creație- și întrebarea ce înseamnă să fii tu însuți m-au condus către mai multe direcții de lucru, următoarele: Mai multe articole de dezvoltare personală Acest articol face parte din seria Teza de Doctorat. Accesează categoria Teza de Doctorat (meniu dreapta pe desktop, scroll la finalul paginii pe mobil) și descoperă toate materialele publicate până în prezent. Mi-am propus să public aici tot conținutul tezei mele, dar procesul poate dura ceva. Mulțumesc pentru timpul acordat și interes. Sumarul tezei mele de doctorat e disponibil aici.
O teză de doctorat despre și pentru dezvoltare personală
Articolul prezintă câteva din ideile principale din teza mea de doctorat: “Munca actorului cu sine și asupra rolului. Instrumentar de lucru”, finalizată în 2021 la UNATC. Titlul anunță o cercetare specifică Artei Actorului, dar de fapt este o teză despre cunoașterea de sine, atinge multe subiecte de dezvoltare personală și cred că poate fi utilă tuturor celor care se află, dintr-un motiv sau altul, pe drumul cunoașterii de sine. Dezvoltare personală printr-o teză de doctorat din domeniul teatrului O teză de doctorat e un angajament pe termen lung. Eu am reușit să finalizez procesul în 5 ani, deși termenul inițial era de 3 ani. Da, orice întârziere costă, se plătește. Aici (link în curând) am notat mai multe sfaturi utile – aș îndrăzni să zic – care pot ajuta pe oricine își propune să scrie o teză de doctorat sau o lucrare de cercetare amplă. Teza de doctorat “Munca actorului cu sine și asupra rolului. Instrumentar de lucru” este o lucrare despre cunoașterea de sine a actorului spre creație. Altfel spus, este o teză despre și pentru dezvoltare personală. Am pornit în 2016 cu gândul să aflu mai multe despre mine și, poate, să ofer rezultatele cercetării celor care au problema mea. Eu creez deseori o impresie foarte diferită de cine sunt în realitate. Am constatat o distanță foarte mare între ce spun ceilalți despre mine că văd și ce știu eu că sunt. Pentru un actor, distanța asta e o condamnare. Înseamnă că eu cred că las o anumită impresie, dar, pe partea audienței, ajunge alt mesaj. Cum fac să vin mai aproape în aparențe de ce sunt în esență? Așa am intrat pe un drum lung al explorării, întrebărilor și răspunsurilor concrete puține. Am aflat, printre multe altele, că nu există “să fii tu însuți”, procesul interior e mult mai complex și aveam dreptate când gândeam că eu nu știu să fiu eu însămi, atunci când mi se cerea asta la audiții. În continuare, vei găsi câteva idei principale, selectate din câteva capitole. Selecții din Cuprins Dezvoltare personală cu ajutorul artei Primul capitol cercetează ce e arta și arată că munca artistului este cunoașterea, nu arta. Cuprinsul capitolului oferă idei precum: Munca actorului este curajul de a înfrunta necunoscutul Cu ajutorul opiniilor lui Cesare Brandi aflăm că actorul se ocupă pe scenă cu transformarea flagranței în prezență scenică. Flagranța – așa cum definește Cesare Brandi termenul – este opusul prezenței scenice. În viață, ne aflăm în flagranță. Pe scenă, are loc o trecere de la simpla prezență fizică – sau flagranța – către prezența scenică. Dar nu se pot cunoaște toate detaliile modului în care actorul transformă flagranța în prezență scenică. Nu se cunoaște de ce unii actori au acel nu-știu-ce, magnetismul care captează atenția, iar alți actori nu. Despre succes și căutarea succesului Faima înseamnă, în plan practic, acces la resurse, iar resursele sunt importante pentru că pot oferi libertate. Pare firesc să fim în căutarea succesului pentru că ne poate oferi libertatea de a alege ce vrem să facem și cum să trăim. Pentru tema tezei, cuprinsul capitolului invită la reevaluarea și regândirea noțiunii de succes. Dezvoltare personală: zece instrumente pentru cunoașterea de sine Cele 10 instrumente pe care teza le explică și propune pentru munca de cunoaștere de sine spre creație sunt: Rezumat tezei va fi publicat în curând aici. Am inventat un exercițiu de dezvoltare personală Theodor Mazilu formulează foarte simplu o problemă la care mă gândesc des: riscul celor care caută să afle este că ar putea să cadă în capcana admirației propriei cunoașteri: uite câte știu, uite ce om complex și bogat interior am devenit. Cum facem să o evităm? Am căutat să indic moduri prin care propria noastră minte să ne păcălească mai puțin. Așa s-a născut un exercițiu simplu, prin care oricine își poate observa propria minte, în mod obiectiv (explicația exercițiului în curând aici). Dezvoltare personală printr-un nou concept-atitudine: poziționarea neutră După ce am scris și rescris teza de cel puțin trei ori, probabil cea mai importantă idee a devenit clară: știu că nu știu. Întotdeauna rămân cărți necitite, întotdeauna e mai mult decât pare, întotdeauna problemele nerezolvate la timp se reeditează. Am aflat că e mai ofertant să te poziționezi în gri, decât să ai dreptate. Lucrarea propune un nou concept-atitudine: poziționarea neutră – o idee ivită, pe neașteptate, din dialogul cu ideile lui Roland Barthes. Cred că ideea se poate aplica în orice domeniu. Poziționarea Neutră este un concept care oferă știința de a alege cel mai bun loc pentru tine în dialogul cu ceilalți. Cum faci să te păstrezi pe tine fără să spui NU? Aceasta este scopul conceptului, iar descrierea metodei este însoțită de exemple de scene și personaje cehoviene pe care le consider poziționate neutru în raport cu cei din jur (mai multe într-un articol separat în curând). De ce am scris o teză de doctorat? Cândva îmi zicea un regizor: știi, Alina, un film e un deranj mare. Trebuie să avem motive serioase să îl facem. Mereu mă gândesc la asta înainte să fac ceva ce implică un efort mare. Am parcurs drumul pentru mine și pentru toți cei care caută, ca și mine, cum să le transmită celorlalți ce sunt cu adevărat. O comunicare reală, nu impresia comunicării. Actorii depind de ce cred ceilalți despre ei. Un actor considerat dificil are mai puține șanse să fie invitat la o lectură. Cum îndepărtăm etichetele, deseori atribuite pe criterii pur subiective? Poate nici nu merită încercat. Poate că, în schimbul efortului depus, voi primi ceea ce sper, cu atâta ardoare, să găsesc: eliberare de sub teroarea anticipării și curajul de a trăi în prezent.
Despre competență și incompetență. Efectul Dunning-Krueger
Ce este competența? Dar incompetența? Cei buni cred că știu puțin, ceilalți cred că știu mult. Articolul explică de ce se întâmplă acest lucru, adică efectul Dunning-Krueger, dar și posibile repere pentru înțelegerea noțiunilor de competență și incompetență. Ce este efectul Dunning-Krueger? Efectul Dunning-Kruger este eroarea de apreciere bazată pe ignorarea standardelor. Pe scurt: cei buni cred că știu puțin, ceilalți cred că știu mult. În articolul De ce oamenii nu reușesc să-și recunoască propria incompetență, autorii susțin că oamenii mediocri se supraevaluează, iar cei cu reale competențe se subevaluează: Negocierea cu succes a vieții de zi cu zi ar părea să necesite ca oamenii să aibă o perspectivă asupra deficiențelor din abilitățile lor intelectuale și sociale. Cu toate acestea, oamenii tind să fie în mod fericit inconștienți de incompetența lor. Oamenii își bazează percepția asupra performanței, în parte, pe noțiunile preconcepute despre abilitățile lor. Deoarece aceste noțiuni adesea nu se corelează cu performanța obiectivă, ele îi pot determina pe oameni să facă judecăți despre performanța lor care au prea puțin de-a face cu realizările reale. D.Dunning, K. Johnson, J. Ehrlinger, J. Kruger, Why People Fail to Recognize Their Own Incompetence, Current Directions in Psychological Science, Volumul 12, Nr. 3, Iunie 2003 Ce este incompetența? Incompetența are de-a face cu incapacitatea unei persoane de a distinge ce este corect de ceea ce este incorect. Dublul-blestem se referă la faptul că cei incompetenți nu pot să distingă corectul de incorect și nici nu se pot evalua pe ei înșiși corect. Este vorba despre un cerc vicios. Dacă celor incompetenți li se oferă informațiile pentru a distinge răspunsurile corecte de cele incorecte, atunci ar putea ajunge să-și recunoască propria incompetență: Această lipsă de conștientizare apare pentru că cei cu performanțe slabe sunt dublu blestemați: lipsa lor de îndemânare îi privează nu numai de capacitatea de a produce răspunsuri corecte, ci și de expertiza necesară pentru a presupune că le produc. Despre competență În cazul celor competenți, dar care se subevaluează, lucrurile stau diferit. Acești oameni se compară cu ceilalți și ajung la concluzia că ei se situează sub valoarea celorlalți. Autorii indică faptul că o posibilă soluție este prezentarea perspectivei celorlalți. Dacă cei competenți, dar care se subevaluează, au dovezi, văd că cei cu care se compară se află sub valoarea estimată de ei înșiși prin comparație, atunci cei competenți s-ar evalua pe sine mai bine. Competență sau incompetență? De ce se produce efectul Dunning-Krueger? Pe scurt, subestimarea și supraestimarea au surse diferite. Totuși, notează autorii, un mister rămâne: cercetările arată ce nu se întâmplă (nu se întâmplă recunoașterea incompetenței), dar nu și ce se întâmplă în procesul evaluării. Se formulează ipoteza abordării numite de sus în jos: oamenii pornesc de la ideile preconcepute pe care le folosesc ca reper în evaluare: “Oamenii pur și simplu tind să aibă concepții supraestimate despre abilitățile lor, fără să fie justificate de rezultate obiective”. Noțiunile preconcepute despre propriile abilități, opinii neancorate în date obiective, perspective preexistente despre sine – din aceste surse s-ar putea alimenta incorecta evaluare personală a oamenilor. Alfred North Whitehead remarcă: “moartea cunoașterii nu e ignoranța, ci ignorarea ignoranței”. Descoperă alte subiecte de cercetare.