Articolul prezintă câteva din ideile principale din teza mea de doctorat: “Munca actorului cu sine și asupra rolului. Instrumentar de lucru”, finalizată în 2021 la UNATC. Titlul anunță o cercetare specifică Artei Actorului, dar de fapt este o teză despre cunoașterea de sine, atinge multe subiecte de dezvoltare personală și cred că poate fi utilă tuturor celor care se află, dintr-un motiv sau altul, pe drumul cunoașterii de sine.
Dezvoltare personală printr-o teză de doctorat din domeniul teatrului
O teză de doctorat e un angajament pe termen lung. Eu am reușit să finalizez procesul în 5 ani, deși termenul inițial era de 3 ani. Da, orice întârziere costă, se plătește. Aici (link în curând) am notat mai multe sfaturi utile – aș îndrăzni să zic – care pot ajuta pe oricine își propune să scrie o teză de doctorat sau o lucrare de cercetare amplă.
Teza de doctorat “Munca actorului cu sine și asupra rolului. Instrumentar de lucru” este o lucrare despre cunoașterea de sine a actorului spre creație. Altfel spus, este o teză despre și pentru dezvoltare personală. Am pornit în 2016 cu gândul să aflu mai multe despre mine și, poate, să ofer rezultatele cercetării celor care au problema mea.
Eu creez deseori o impresie foarte diferită de cine sunt în realitate. Am constatat o distanță foarte mare între ce spun ceilalți despre mine că văd și ce știu eu că sunt. Pentru un actor, distanța asta e o condamnare. Înseamnă că eu cred că las o anumită impresie, dar, pe partea audienței, ajunge alt mesaj. Cum fac să vin mai aproape în aparențe de ce sunt în esență?
Așa am intrat pe un drum lung al explorării, întrebărilor și răspunsurilor concrete puține. Am aflat, printre multe altele, că nu există “să fii tu însuți”, procesul interior e mult mai complex și aveam dreptate când gândeam că eu nu știu să fiu eu însămi, atunci când mi se cerea asta la audiții. În continuare, vei găsi câteva idei principale, selectate din câteva capitole.
Selecții din Cuprins
Dezvoltare personală cu ajutorul artei
Primul capitol cercetează ce e arta și arată că munca artistului este cunoașterea, nu arta. Cuprinsul capitolului oferă idei precum:
- în artă se petrece o transmitere conștientă de la cineva (artist) către altcineva (public)
- publicul e infectat, spune Tolstoi, de sentimentele artistului, iar artistul se ocupă cu transmiterea unui sentiment, pe care publicul îl recunoaște în el însuși
- artistul creează în dialog cu universul din care face parte, fie că realizează acest lucru sau nu
Munca actorului este curajul de a înfrunta necunoscutul
Cu ajutorul opiniilor lui Cesare Brandi aflăm că actorul se ocupă pe scenă cu transformarea flagranței în prezență scenică. Flagranța – așa cum definește Cesare Brandi termenul – este opusul prezenței scenice. În viață, ne aflăm în flagranță. Pe scenă, are loc o trecere de la simpla prezență fizică – sau flagranța – către prezența scenică. Dar nu se pot cunoaște toate detaliile modului în care actorul transformă flagranța în prezență scenică. Nu se cunoaște de ce unii actori au acel nu-știu-ce, magnetismul care captează atenția, iar alți actori nu.
Despre succes și căutarea succesului
Faima înseamnă, în plan practic, acces la resurse, iar resursele sunt importante pentru că pot oferi libertate. Pare firesc să fim în căutarea succesului pentru că ne poate oferi libertatea de a alege ce vrem să facem și cum să trăim. Pentru tema tezei, cuprinsul capitolului invită la reevaluarea și regândirea noțiunii de succes.
Dezvoltare personală: zece instrumente pentru cunoașterea de sine
Cele 10 instrumente pe care teza le explică și propune pentru munca de cunoaștere de sine spre creație sunt:
- Munca artistului este cunoașterea
- Actorul transformă flagranța în prezență
- Condiția umană favorizează ignoranța
- Curajul actorului de a înfrunta necunoscutul
- Identitatea este fluidă
- Umbra (Jung) e izvor de energie pentru actori
- Lumea nu e ce ne a(pare)
- Adevărul este o alegere
- Poziționarea neutră a actorului
- În căutarea succesului
Rezumat tezei va fi publicat în curând aici.
Am inventat un exercițiu de dezvoltare personală
Theodor Mazilu formulează foarte simplu o problemă la care mă gândesc des: riscul celor care caută să afle este că ar putea să cadă în capcana admirației propriei cunoașteri: uite câte știu, uite ce om complex și bogat interior am devenit. Cum facem să o evităm? Am căutat să indic moduri prin care propria noastră minte să ne păcălească mai puțin. Așa s-a născut un exercițiu simplu, prin care oricine își poate observa propria minte, în mod obiectiv (explicația exercițiului în curând aici).
Dezvoltare personală printr-un nou concept-atitudine: poziționarea neutră
După ce am scris și rescris teza de cel puțin trei ori, probabil cea mai importantă idee a devenit clară: știu că nu știu. Întotdeauna rămân cărți necitite, întotdeauna e mai mult decât pare, întotdeauna problemele nerezolvate la timp se reeditează. Am aflat că e mai ofertant să te poziționezi în gri, decât să ai dreptate.
Lucrarea propune un nou concept-atitudine: poziționarea neutră – o idee ivită, pe neașteptate, din dialogul cu ideile lui Roland Barthes. Cred că ideea se poate aplica în orice domeniu. Poziționarea Neutră este un concept care oferă știința de a alege cel mai bun loc pentru tine în dialogul cu ceilalți. Cum faci să te păstrezi pe tine fără să spui NU? Aceasta este scopul conceptului, iar descrierea metodei este însoțită de exemple de scene și personaje cehoviene pe care le consider poziționate neutru în raport cu cei din jur (mai multe într-un articol separat în curând).
De ce am scris o teză de doctorat?
Cândva îmi zicea un regizor: știi, Alina, un film e un deranj mare. Trebuie să avem motive serioase să îl facem. Mereu mă gândesc la asta înainte să fac ceva ce implică un efort mare.
Am parcurs drumul pentru mine și pentru toți cei care caută, ca și mine, cum să le transmită celorlalți ce sunt cu adevărat. O comunicare reală, nu impresia comunicării. Actorii depind de ce cred ceilalți despre ei. Un actor considerat dificil are mai puține șanse să fie invitat la o lectură. Cum îndepărtăm etichetele, deseori atribuite pe criterii pur subiective? Poate nici nu merită încercat. Poate că, în schimbul efortului depus, voi primi ceea ce sper, cu atâta ardoare, să găsesc: eliberare de sub teroarea anticipării și curajul de a trăi în prezent.
